Tunelul E.S

Reclame

Epic

„Eu nu pot să nu te iubesc. Tu nu ştii de ce, şi nu ţi-o pot spune, şi cu toate astea chipul tău, umbra ce-ai aruncat-o pe pânza gândurilor mele este singura fericire ce am avut-o în lume.”

— Mihai Eminescu

Epic!

Proces de maturizare

Sunt intr un proces inevitabil, gradat de maturizare. Partea cea mai grotescă a acestui proces vine cu constientizarea, acceptarea și implicit asumarea tuturor consecințelor propriilor acțiuni. Simt ca fiecare bucățică, fiecare molecula care a participat in mod activ sau inactiv la fiecare moment impreuna cu mintea mea semiumana, provoacă un seism in propriul meu corp și cu cât momentul respectiv a cerut o implicare ridicată, cu atâta gradul undelor cresc in mine. Doamne, și câte astfel de momente sunt zidite in materia mea cenușie, uneori ma întreb cum mai am stabilitate sa scriu.

Dor

Oare exista un mod de a masura dorul?

Imi este dor de tine pana la cer si inapoi.

Imi este dor de tine pana la luna si inapoi.

Imi este dor de tine incat nici viteza luminii nu ar putea ajunge in timp util la intensitatea tanjirii mele.

Imi este dor de tine pana in strafundul galaxiei si inapoi.

Indiferent cat de tare m-as chinui sa iti exprim prin distanta, viteza, sa iti arat enormitatea dorului, tot nu as fi in stare, caci dorul nu poate fi masurabil in timp si spatiu. E o simpla stare care nu poate fi cuantificabila. Aici poate fi o urma de lasitate din partea fizicii, dar o poarta deschisa pentru literatura.

Hmm, acum daca am stabilit ca dorul este nemasurabil, cum sta treaba cu felul in care se poate imbraca? Ce dor zace in tine? Ca-n mine toate sunt legate de tine. Dorul de zambetul tau. Dorul de mirosul tau. Dorul de vocea ta. Dorul de mangaierea ta. Dorul de filosofia ta. Dorul de a te privi gatind. Dorul de a iti vedea modul cum iti aranjezi cravata. Dorul de a….

„Oameni puiule, oameni!De acestia trebuie sa te feresti!”.

Oamenii…Noi oamenii suntem singurele fiintele care suntem capabile de orice,de la un simplu mangaiat al unui patruped pana la mutilarea fara nici o remuscare a persoanei de langa noi,de la iubirea sincera pentru parteneri pana la renegarea si nasterea sentimentului de ura pentru ei.Pana la urma,ce e ura fara renegare?Negi ceva din tine ca sa urasti ceva din altul .Arata-mi straine, spune-mi pacatosule, care este omul fara de pacat?Cu siguranta mai mult de un sfert nu ar sta o secunda si imediat le-ar iesi pe gura “Isus Cristos”, alt exemplu n-aveti?Nu blamez religia, va blamez pe voi.N-am niciun drept sa o fac, dar nimeni nu ma poate opri si asta pentru ca toate lumea se crede buna, dar nimeni nu vede ca ne-am salbaticit mai ceva ca animalele din Africa. In loc sa aruncam o privire calda aruncam sagenti pline cu venin, in loc sa ajutam mai bine ne prefacem ca nu vedem, in loc sa apreciem,devalorizam,in loc  sa iertam,ne razbunam,in loc sa gasim solutii,ne afundam si mai mult in probleme, in loc sa …..in loc sa…Astia suntem,n-am fost lasati asa pe pamant,dar asa am devenit. Oamenii puiule, nu ai ce si cui sa ii ceri fara sa nu iti ia dublu inapoi sau sa te lase cu nimic, totul depinde din ce perspectiva te „sug”, din una materiala sau din una emotionala/spirituala.

Lasitate

Stii,m-am gandit de data asta sa-ti scriu, dar nu intr-un ecran de 4inchi, nu intr-un ecran unde apare varianta „Send”, doar aici, unde exista doar varianta „Salveaza”, unde scrisul meu se asterne pe o pagina de blog si ramane statornic. Insa, sper ca prin acesta cale sa ma eliberez,poate asa am o sansa sa-ti spun exact ce simt, dar probabil iar o sa-mi razi in fata sau o sa crezi ca dramatizez din nou. Niciodata nu am inteles de ce. De fapt, nu am inteles multe la tine ,singurul lucru pe care l-am inteles e ca viata mereu imi va oferi intrebari acolo unde incerc sa gasesc raspunsuri. Astfel, am incetat in a imi pune intrebari. Cu toate acestea, degeaba cu cat incercam sa nu ma mai gandesc la ele ,cu atat intrebarile imi apareau in minte si imi anihilau somnul,starea,depinde in ce conjunctura ma gasea. Tind sa cred ca daca vei citit asta te vei intreba despre ce anume vorbesc,ce intrebari,care neintelesuri, nu stiu de ce continui sa fac asta , ma simt penibila, patetica chiar.

Se  spune ca in viata intalnesti doua tipuri de oameni, unii care devin o lectie,iar altii devin “pentru totdeauna”. Ciudat e ca destinul vrea cu orice pret sa ne bage in prima categorie,iar eu ma chinui  sa fac ca el ,dar si ca mine,nu imi pot imagina sa te pierd definitiv.Intrebarea care imi vine in minte acum este: tu vrei acelasi lucru?   Acum realizez, ai si tu intrebari care te macina in interior? De ce te-ai blocat in trecut? Care e adevarata diferenta in viziunea ta,bineinteles intre eu trecut si eu prezent?  De ce nu sunt ok ? De ce nu pot sa te ajut? De ce sinceritatea nu e bine primita si dramatizarea e pusa pe primul loc? Chiar dramatizez atat de tare inca nici nu pot sa imi dau seama ca pot juca cu succes intr-o piesa de teatru dramatica? De ce pentru numele lui Dumnezeu gresim,ahh,da suntem oameni,e ceva firesc,da unde gresim?De ce nu putem sta face2face sa-mi versi in fata toata otrava,cuvintele grele pe care le tii in tine,sa-mi dai 2 perechi de palme sau cate vrei tu ? De ce nu ne putem intelegem ca 2 oameni maturi?De ce e atat de greu,de neinteles pentru tine? De ce nu pot sa iti disec sufletul si sa-mi gasesc singura raspunsurile daca tu nu vrei sau nu poti sa ma ajuti?Cred ca la ultima intrebare pot sa imi raspund singura,iar tu sa-mi confirmi. In primul rand, nu e etic, iar in al doilea rand orice metoda nu merge(poate asta e un aspect dintre multele care inca ma tine legata de tine). La cat de instabila sunt, sa nu detin controlul ,sa nu stiu ce se sentimente are o persoana in legatura cu mine inseamna haos,ceata,confuzie, iar coexistenta dintre  haosul meu si haosul pe care il provoci tu nu se aliniaza,dar paradoxal imi face bine,aduce stabilitate,liniste in viata mea. Niciodata o persoana nu a stat atat de mult in viata mea,niciodata o persoana nu s-a chinuit atat de mult ca tine ca sa ma inteleaga desi asta inseamna durere,pentru ca asta stiu sa dau in schimb cand cineva incearca sa se apropie de mine sau sa ma ajute

Am fost prea oarba sa vad cate ai facut pentru mine si cat te-a transformat povestea noastra.  Am fost prea oarba sa  vad ca nu esti bine si poate dintr-un orgoliu copilaresc sa nu fiu acolo cand ar fi trebui.Am fost prea oarba sa vad ce om minunat si frumos esti .Am fost prea oarba sa vad cum ma alungai din viata ta,zilnic aruncai bucati din suflet.Oare a durut? Ce intrebare lamentabila..

E inutil sa cercesc timp ca sa  ma pot revansa.Insa nu mi se pare inutil sa tot incerc sa fiu langa tine atunci cand ai nevoie, desi rolul meu in viata ta este nesemnificativ,neimportant,irelevant. Da te inteleg sau cel putin incerc si pentru tine exista multe chestii inutile. Nu incerc sa obtin nimic din gandurile astea aruncate pe o foaie,  nici macar nu stiu daca au coerenta, daca sunt organizate,  nu de alta da la mine in cap ideile mele se joaca scrabble, parca si ele imi rad in fata vazand cat de jalnica pot sa fiu, Pe bune, dupa ce ca nu am curajul sa-mi expun gandurile in fata ta, esuez si in a le scrie pe o nenorocita de pagina.

Si totusi, ma invart in jurul miilor de intrebari si 0 raspunsuri. Da,poate crezi ca exagerez,dar asa sunt eu, analizez orice,uneori gandesc mai mult decat as vrea. In toiul noptii parca gandurile mele stabilesc o intalnire pe malul unui lac si apoi incep sa “vasleasca” in tandem cu luna,un dans pur platonic. Intotdeauna mi-a placut sa ma joc cu cuvintele si partea amuzanta e ca niciodata nu intelegeai ce voiam sa spun,ce-i drept te inteleg,uneori recitesc textele si nici eu nu ma pot intelege,funny,daca acest mesaj ajunge intr-un final la tine sper ca vei intelege ceva…

Vampirism empatic

Poate ca cel mai bun lucru al faptului ca stii sa citesti oamenii este ca poti sa le simti „povestea”, implicit nevoia de a judeca se risipa in aer, nu mai concepi existenta acestui cuvant, dar de asemenea, poate deveni cel mai negru blestem, ajungi in punctul in care ai adunat atatea „povesti” in tine incat te simti storcit in propria ta cavitate afectiva, intr-un moment poti sa simti totul, iar in altul sa te aplatizezi complet.  Te zvarcolesti in amintirile lor, iar abia dupa ce ai gasit un sens, o explicatie incepi si cauti o cale de iesire.  Intrebarea este dupa ce gasesti iesirea, cate din firulul vietii  fiecarui individului „autopsiat” s-au prins de tine?

E asa paradoxal vampirismul acesta empatic! Vindecare? Control?Anhedonie? Pierdere?Castig?Non-sens!